Interviu cu domnul Ivan Patzaichin

„Mi-am început cariera cu gândul să devin campion. Eram atât de convins, încât mă simţeam în stare să vâslesc şi până la capătul lumii ca să îmi ating visul”

 

 Chelaru Iulian Cătălin : Vă mulţumesc, domnule Patzaichin, pentru disponibilitatea dumneavoastră de a-mi acorda acest interviu.

Ivan Patzaichin : Eu mi-am început cariera cu gândul să devin campion.

Eram atât de convins, încât mă simţeam în stare să vâslesc şi până la capătul lumii ca să îmi ating visul.

Imaginaţi-vă, cu toate astea, că, în primele două săptămâni de antrenamente, nu puteam să stau nici măcar o secundă în barcă fără să mă răstorn şi nu mai înţelegeam nimic din ce se întâmplă cu mine.

Amintirile mele de atunci sunt legate mai ales de cum am învăţat să îmi păstrez echilibrul în barcă.

Atunci mi-am dat seama că drumul va fi un pic mai greu decât credeam eu, că în sport e nevoie de o dorinţă destul de puternică să fii cel mai bun, dar şi de multă rezistenţă în faţa momentelor dificile.

De altfel, din aceste momente de cumpănă eu am învăţat cel mai mult şi m-am reinventat de multe ori în cariera mea, învăţând din eşecuri.

 

Chelaru Iulian Cătălin : Cine v-a fost primul antrenor?

 

Ivan Patzaichin : Primul meu antrenor a fost Simion Ismailciuc, campionul nostru olimpic de la Melbourne.

El mi-a dat atunci sfaturi, cum să îmi ţin echilibrul, şi a devenit apoi mentorul meu.

Chiar şi după ce nu a mai fost antrenor, mergeam la el să îi cer sfaturi.
Avea casa chiar lângă baza de antrenament de la Snagov şi, de câte ori aveam nevoie de îndrumare, de exemplu să găsesc o soluţie pentu o competiţie, apelam la el.

 

 Chelaru Iulian Cătălin :Ce model de sportiv aţi avut în perfecţionarea sportivă de performanţă?

 

Ivan Patzaichin :  Nu cred că am avut un singur model.

Am urmărit întotdeauna ce era mai bun la diferiţi sportivi şi am încercat să adaptez la mine.

Când am ajuns antrenor, am urmat aceeaşi idee – fiecare om are calităţile lui  şi potenţialul lui stă în ce are el deosebit.
Ca să atingi performanţa, trebuie să îţi găseşti aceste puncte de diferenţă, ce te face pe tine să fii cel mai bun.

 

Chelaru Iulian Cătălin : Ce sfaturi aţi putea da tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera dumneavoastră?

 

Ivan Patzaichin :  La tineri m-am gândit când am realizat cărticica de benzi desenate, Mila 23.

Le-am dedicat-o lor, ca să îndrăznească să-şi urmeze visele şi să nu le compromită.
Am vrut să vadă că se poate să ajungi unde îţi propui, nu este uşor să faci faţă efortului, dar merită să încerci şi să ai încredere că vei reuşi.

Când îţi propui un vis, el te ghidează!
Mie aşa mi s-a întâmplat.

 

Chelaru Iulian Cătălin :  După ce criterii selectaţi tinerii sportivi care doresc să practice canotajul de performanţă?

 

Ivan Patzaichin : În primul rând, îi alegeam pe cei care chiar îşi doreau să facă performanţă. Dorinţa este foarte importantă, ea nu se poate dobândi.

Dacă un copil vrea să reuşească, apoi te uiţi ce calități are.

Un copil are mai multă îndemânare, se coordonează bine, altul rezistă.

Un bun antrenor are ochi, descoperă calităţi şi apoi trebuie să ştie să stimuleze, să îndrume, să încurajeze.

Însă foarte important e că fiecare sportiv, chiar foarte tânăr, are personalitatea lui.

Asta e partea frumoasă a sportului – fiecare sportiv aduce ceva nou, ceva al lui.

Este foarte important să respecţi personalitatea tinerilor, să nu încerci să o deformezi.

 

Chelaru Iulian Cătălin : Ce părere aveţi despre violenţa în sport şi, în general, despre legislaţia de profil?

 

Ivan Patzaichin :  Eu unul am condamnat întodeauna violenţa în sport.

Nu are ce căuta în competiţii!

Chiar şi la Jocurile Olimpice din antichitate se opreau războaie pentru a avea loc competiţia.
Ăsta e sensul sportului, e o întrecere, nu un conflict.

Mai ales că eu am şi trăit atentatul de la München, şi nu aş vrea să mai
văd aşa ceva niciodată.

În ce priveşte antrenamentul, sportivii trebuie încurajaţi, şi nicidecum pedepsiţi.

 

Chelaru Iulian Cătălin : Ce părere aveţi despre dopajul pe care, din păcate, unii
sportivi îl fac?

 

Ivan Patzaichin :  În primul rând, dopajul înseamnă furt de rezultate.

Pe lângă faptul că trişează, în momentul în care sunt descoperiţi, sportivii care se dopează suferă şi din cauza presiunii sociale.
Publicul îi taxează şi îi marginalizează.

În plus, majoritatea substanţelor dopante au şi efecte secundare asupra organismului, care se văd în timp şi după 10, 20, 30 de ani.

Dar pentru un sportiv care se dopează, cel mai greu e să facă faţă presiunii publicului.

Asta e cea mai mare dramă, e foarte greu să faci faţă acestui eşec.

Sănătatea se reface, medalia le este luată, şi asta poate că se uită, dar publicul nu iartă!

Daca ti-a placut articolul dai share sau like:
error

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.